METAMORFOZE-redecorarea si redefinirea spatiului

Noi modelam spatiul in care locuim, iar atmosfera acestuia isi pune amprenta asupra noastra.

Intr-un ambient haotic, nu ne putem aduna gandurile si stresul psihic isi face simtita prezenta. Diametral opus, intr-un spatiu armonios, psihicul functioneaza perfect. O persoana care locuieste intr-un interior ultramodern va avea cu siguranta un stil de viata alert, urban si bine ancorat in prezent, pe cand cineva care detine o locuinta cu design retro, va avea o alura nostalgica si boema.

In diferitele etape ale vietii, prioritatile, obiceiurile si mentalitatile suporta modificari. De aceea este important sa „asortam” spatiul locuit la noul statut. Altfel vom ramane ancorati mental intr-o etapa trecuta, fara sa evoluam si fara sa ne bucuram de toate avantajele prezentului. Daca pentru cei de 20 de ani stilul Boho e la putere, pentru cei de 50, eleganta este pe primul loc. De aceea, este important sa analizam stilul care ni se potriveste acum si sa observam daca locuinta noastra il poarta sau nu. Asa cum ne modificam garderoba in functie de necesitatile si dorintele actuale, la fel trebuie sa procedam si cu designul interior.